ZIUA ÎN CARE PAPUCII MEI ȘI-AU ÎNGHIȚIT LIMBA

AG

60 min

română

Dramaturgia: Ioana Hogman

Regia: Casandra Topologeanu

Scenografia: Gábor Zsófi

Cu: Radu Dogaru, Claudiu Urse, Adonis Tanța

Un performance teatral-muzical despre banalitatea repetițiilor noastre cotidiene, despre drumuri umblate atât de mult încât nu le mai observăm și despre acele evenimente neașteptate care schimbă confortul rutinei pentru totdeauna.

Gândește-te la drumul pe care îl parcurgi cu regularitate. Fie că e vorba despre drumul către job sau școală, drumul spre cineva sau întoarcerea acasă, observă-ți mintea alergând între ceea ce vede, ceea ce revede și toate lucrurile de care îți amintește sau pe care le proiectează. E ceva plictisitor și plăcut în acest refren. Asta până când, într-un moment necunoscut, se întâmplă ceva neașteptat, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum și care e puțin probabil să se întâmple a doua oară. Există posibilitatea ca acest eveniment, necunoscut încă, să schimbe ceva pentru totdeauna.

Spectacol produs în cadrul proiectului „Fresh Start – ediția a doua”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Premiera

Galerie foto

Foto:

Bogdan Botaș

© 2026 Reactor de creație și experiment

Dezvoltat de Bogdan Botaș

Spațiu cultural independent dedicat artelor performative, care funcționează din 2014 în Cluj-Napoca.

© 2026 Reactor de creație și experiment

Dezvoltat de Bogdan Botaș

© 2026 Reactor de creație și experiment

Dezvoltat de Bogdan Botaș